Weekendul trecut am fost la Durau. Stiti voi, pe acolo, prin munti. Locuri uitate de grijile Orasului. Nici nu pot descrie in cuvinte sentimentele care m-au napadit. De altfel, nu mi-a fost deloc usor sa scriu articolul acesta, a durat mult pana am gasit un mod de a transpune in cuvinte, atata liniste.
Totusi nu vroiam sa ma laud cu traiul bun ce l-am dus eu, ci vroiam sa va atrag atentia asupra unui aspect observat de mine: M-am deconectat total in astea 3 zile. Stiti ce mare e diferenta intre incordarea cotidiana din Iasi si relaxarea de acolo ? Aproape ca nu reuseam sa-mi revin cand m-am intors acasa. Toata lumea venea cu cate o problema, sa discutam, sa rezolvam, iar eu, cu mintea in stand-by si sufletul inca plecat, nu reuseam sa fac fata. Stresul asta cotidian ne ocupa tot organismul. Mi-as fi dorit sa nu aud niciun *** in primele 6 ore dupa ce m-am intors. Dar am putut ?
Oameni buni, relaxati-va. Mai dati-l dracu` de oras si de stres. Lumea nu se termina aici. Prea putini au murit saraci pentru ca n-au fost conectati la realitate 24/7. Tehnologie in timp real… Dar oare chiar trebuie sa stim toate astea ACUM!? Nu mai poate astepta pana dupa ce termin de mancat ? S-au terminat secundele din clepsidra universului ?
Dati-le dracu` de telefoane mobile… La Durau, telefoanele au stat in camera 99% din timp, iar singurul telefon pe care-l aveam la mine era unul cu numar de Vodafone, pe care-l stiu doar apropiatii, pentru urgente. Si n-a sunat niciodata. Pesemne… telefoanele nu suna cand trebuie, ci doar cand au altii chef sa te frece la cap. Lasati-ma in pace! Vreti sa vorbim ? Ne intalnim pe terasa mai tarziu!
Stresul o sa ne omoare pe toti… Eu incep o cura de relaxare…
Popularity: 1% [?]
