Azi, am purtat o discutie foarte interesanta cu un prieten despre poetului simbolismului autentic – Bacovia.
Rezumatul discutiei consta in faptul ca analizam modul de interpretare a culorilor in volumul “Plumb”. Iar concluzia este una cat se poate de evidenta: pentru Bacovia, intreg universul este pe dos. Rosul nu mai e rosul dragostei, al pasiunii, ci rosul sangelui mortii. Albul nu inseamna puritate, ci izolare, singuratate. Violetul se tranforma in mister.
La un moment dat, a aparut urmatoarea intrebare din partea lui: “Bacovia o fi fost emo?”
M-am uitat putin ciudat la el, am zambit si nu prea am stiut ce sa raspund. Recunosc ca Bacovia este un talentat regizor, intrucat nu doar auzim plansetul unui bolnav, ci percepem, vedem intreaga imagine, nici un detaliu nu este omis. Insa sunt elemente macabre care iti dau un fior pe sira spinarii. Imi aduc aminte de Emonica si Emonel din Mondenii. Poate e din cauza sangelui mereu prezent printre versurile sale sau de oamenii bolnavi. A da, si ajungand la apogeul ciudateniilor: cum poti sa compui o poezie despre cadavrul iubitei tale… si sa spui ca “sanul tau e mai lasat”?. Poate ca am fost candva fana a poeziei simboliste, insa, acum, dupa ce am recitit intreg volumul mi-am pus niste mari si complicate intrebari. Concluzia amicului meu a fost una evidenta: Bacovia e emo pana in maduva oaselor.
Popularity: 1% [?]