Omul a fost creat pentru a simti trecerea timpului. Pentru a face distinctia dintre trecut, prezent si viitor. Pentru a fi capabil sa simta, ceea ce numim noi, sentimente. Pentru a intelege ca acolo unde este un inceput, va exista mereu un sfarsit necunoscut lui. Pentru a se incredere in omul alaturi lui.
Dar cu toate acestea: chiar astea sa fi fost motivele pentru care omul sa existe? Inca imi pun intrebarea: ce naiba cautam noi pe planeta asta uitata intr-un colt de univers? si in cautarea noastra atat de arzatoare de ce ne izbim de “valurile vietii”.
Observ pe zi ce trece ca individul uman nu e facut sa fie singur. Cred ca singuratatea il macina si de asta in ultimul timp aud numai despre sinuciderile unor indivizi necunoscuti mie. Imi pare rau pentru ei. Au ales eternitatea mortii, cand viata are o singura sclipire. Dar poate ca asa au considerat ca vor pune capat torturii singuratatii (vorbesc chiar si de singuratatea in doi).
Altii, in schimb, cand ajung in momentul mortii doresc sa mai cumpere timp. Insa, uite ca, Dumnezeu nu ne-a dat aceasta bucurie. Nu putem amagi moartea.
Cu totii suntem oameni indiferent de circumstante, greselile ne sunt permite. Dar care este acel grad de greseala care nu ar trebui sa fie depasit. Nu cred ca exista asa ceva. Omul nu are limite in actiunile sale, in lumea de astazi totul se bazeaza pe interes, de obicei vorbim de interesul tau. Tie trebuie sa iti fie bine.
Iar la final, iubirea ar trebui sa fie raspunsul intrebarilor far’ de raspuns. Mdea, de parca si acest concept de creativitate al unui nebun va rezolva marile probleme ale sufletelor pierdute.
Popularity: 1% [?]