In seara asta am fost pe afara sa beau o cafea. Nu sunt neaparat genul care sa bea o cafea la orice colt numai ca sa il coste mai putin decat intr`un local. Ba, din contra, prefer localurile, atunci cand am de discutat ceva important. Dar cand iesi cu un fost-coleg, prieten si vecin de cartier, studenti amandoi, poti sa te lipsesti de caldura din local si sa stai pe o banca in parc, depanand amintiri din epoca apusa. Insusi gestul, e rupt din vremurile de odinioara, cand chiulul de la romana era petrecut in acelasi parc.
Sa trec la subiect. Ma duc la o cambuza de cartier, deschisa pana la miezul noptii. Ca sa poti sa iei o cafea, trebuie sa procuri o anumita fisa de la vanzatoare. Vanzatoarea cu pricina mi-a fost colega 8 ani de zile. In prima faza nu stiam daca e ea, sau nu. Avea un look nou, crescuse mult … era o domnisoara acum. M-am uitat insistent la ea in timp ce colegul meu ii dadea banii, apoi ii intind si eu banii si ma uit insistent in ochii ei. Nimic.
Cat de orgolios poti sa fii, sa nu dai binete unui coleg care iti intra in magazin. Il vezi ca se holbeaza nedumerit la tine, dar nu ii spui nimic, gen: “Da bai! Eu sunt ! Trecut-au anii peste noi!”. Am iesit cu un sentiment ciudat. Jumatate nervi si frustrare, jumatate remuscare. Puteam sa-i zic ceva… dar nu eram sigur ca e ea… putea sa-mi zica ceva… dar oare ea m-a recunoscut? Sau e acelasi orgoliu stupid, din gimnaziu, amplificat de trecerea timpului ? Sau poate ea se crede acum superioara pentru ca e o … vanzatoare ? Am venit in localul in care ea are o functie, fara sa ma comport respectuos fata de “personalitatea” ei ? Ce dracu`…
Mesaj pentru toti cei care m-au cunoscut: Nu ma lasati sa trec pe strada pe langa voi, trageti-ma de maneca. Poate am avut o zi proasta, poate ma lasa memoria. Mai bine sa fiu eu nesimtit, decat sa fiti voi. Mai bine sa fim amandoi niste nesimtiti, dar sa ne vorbim iar, decat sa ne pastram orgoliul si sa uitam ca ne stim!
Popularity: unranked [?]
