Aici e terenul meu. L-au facut parc cand comunistii au luat de la stramosii mei terenul. Inainte de asta, era ce vroiau bunicii mei. Iar acum ca mi l-au dat inapoi, fac ce vreau cu el pentru ca e AL MEU. Cititi un pic constitutia: “Proprietatea privata este sacra si inviolabila”. Pai unde e sacralitatea bucatelei mele de Romania daca imi dai o tarla la care eu nu am dreptul sa schimb nimic. Si cat de inviolabila e, atunci cand toti cainii nesimtitilor se caca pe terenul meu ?
Schimb de teren ? Eu n-as accepta. Pentru ca ma leaga sentimente de patratul ala de parc, unde bunicii mei aveau o groapa de gunoi cand eram eu mic si ma jucam cu putza intre sticle de lapte.
Hai sa trecem la lucruri serioase: nu sunt parcuri pentru ca nu se fac parcuri si nu sunt parcuri pentru ca nu se intretin parcurile. Dar de aici si pana la a-mi restrictiona mie proprietatea castigata in instanta, e cale lunga. Adica ma bat in tribunale ani lungi de zile, castig, apoi constat ca n-am rezolvat nimic: vin 2 ONGuri cu afise si 3 babe nemultumite ca nu mai au unde sa scuipe seminte si sa faca pipi catelusul lor dragut si gata… s-a terminat cu proprietatea mea.

Hai pa-pa-pa. Am sa-mi fac un parc privat pe bucata aia de parc public. Vrei sa te plimbi pe aleea mea, pui banu` jos. Vii cu un caine si doua pisici, mai ingrosi teancul din buzunarul meu. Si nici nu schimb destinatia spatiului… :)