A trecut ceva vreme de cand nu am mai semnat un articol pe blog. Nu pot explica absenta mea, insa cred ca totul se reduce la ideea de lost”. Am inceput facultatea intr-un ritm alert. Toata ziua alerg de la Ana la Caiafa in speranta gasirii vreunui subiect indeajuns de satisfacator pentru redactie. Timpul trece cu nesimtire pe langa mine. Uneori poate mai trec eu pe langa el si nu il vad sa il salut. Ajung tarziu acasa, obosita ma trantesc pe pat si adorm fara sa-mi mai pese de ceva. A doua zi, deschid ochii, imi beau cafeaua si-mi reiau activitatea. In haosul vietii, mai gasesc cate un refugiu. Asa ca las totul balta pentru 2-3 ore si ma lungesc la vorba cu vreun “cineva”. Insa, is un fel de Cenusareasa: la 12 se termina vraja si iar pierd sirul povestii in somnul adanc din perna. E frig afara si cand am si eu putin timp liber, prefer sa mi-l petrec in casa. Cu greu imi urnesc oasele, de teama sa nu mi le crape gerul. Oricum razvratirea mea a primit ca bonus o raceala. Urasc pastilele, dar is obligata sa le iau. In speranta vindecarii mai semnez un articol si-l trimit editorului. Acusi se termina si ziua asta. Maine e luni. Ma voi duce in vizita pe la “prietenii mei” din regii. Se anunta o zi agitata, dar azi prefer sa ma bucur de linistea camerei cu patru pereti. Nu vreau sa ma gandesc la maine.
LATER EDIT: Daca aveti probleme cu apa calda, vi s-a intrerupt lumina, nu aveti gaz la aragaz sau alte probleme de genu pls dati-mi un mesaj pe adresa de mail phantom_ralnoir0317@yahoo.com. Informatiile voastre se pot transforma intr-o stire. 10X
written by Noir
\\ tags: blog, facultate, stres
Weekendul trecut am fost la Durau. Stiti voi, pe acolo, prin munti. Locuri uitate de grijile Orasului. Nici nu pot descrie in cuvinte sentimentele care m-au napadit. De altfel, nu mi-a fost deloc usor sa scriu articolul acesta, a durat mult pana am gasit un mod de a transpune in cuvinte, atata liniste.
Motivul mini-vacantei a fost: un majorat. Deci inchipuiti-va, multa mancare, multa bautura, fete, narghilea, dans, poker (texas hold-em), muzica multa si tare (G51), etc. Toate astea intr-un cadru natural parca rupt din Rai. Ce expresie tampita, nimeni nu stie cum e in Rai, dar as putea spune ca pentru mine, ACOLO a fost RAI-ul. Totusi nu vroiam sa ma laud cu traiul bun ce l-am dus eu, ci vroiam sa va atrag atentia asupra unui aspect observat de mine: M-am deconectat total in astea 3 zile. Stiti ce mare e diferenta intre incordarea cotidiana din Iasi si relaxarea de acolo ? Aproape ca nu reuseam sa-mi revin cand m-am intors acasa. Toata lumea venea cu cate o problema, sa discutam, sa rezolvam, iar eu, cu mintea in stand-by si sufletul inca plecat, nu reuseam sa fac fata. Stresul asta cotidian ne ocupa tot organismul. Mi-as fi dorit sa nu aud niciun *** in primele 6 ore dupa ce m-am intors. Dar am putut ?
Oameni buni, relaxati-va. Mai dati-l dracu` de oras si de stres. Lumea nu se termina aici. Prea putini au murit saraci pentru ca n-au fost conectati la realitate 24/7. Tehnologie in timp real… Dar oare chiar trebuie sa stim toate astea ACUM!? Nu mai poate astepta pana dupa ce termin de mancat ? S-au terminat secundele din clepsidra universului ?
Dati-le dracu` de telefoane mobile… La Durau, telefoanele au stat in camera 99% din timp, iar singurul telefon pe care-l aveam la mine era unul cu numar de Vodafone, pe care-l stiu doar apropiatii, pentru urgente. Si n-a sunat niciodata. Pesemne… telefoanele nu suna cand trebuie, ci doar cand au altii chef sa te frece la cap. Lasati-ma in pace! Vreti sa vorbim ? Ne intalnim pe terasa mai tarziu!
Stresul o sa ne omoare pe toti… Eu incep o cura de relaxare… written by QuadroQ
\\ tags: internet, stres, vacanta
Cand eram in liceu, iesitul la o bere constituia o obisnuinta. Fie ca stateam la terasa, in bar, pe balcon, la scara, in parc sau langa liceu, berea era aproape intotdeauna in meniu. Dupa care am luat carnetul de soferi. Si parca mai greu te incumeti sa bei o bere la ora 10, cand stii ca ai putea pleca cu masina oricand, decat daca n-ai carnet si te doare-n … teava de esapament.
Acum, la facultate, lucrurile s-au schimbat…
De cand am intrat la facultate, zilele mi-s date peste cap: am orele imprastiate pe toata ziua, pe toata saptama, etc. Nici in weekend nu-s mai linistit pentru ca toate treburile acumulate din timpul saptamanii, trebuiesc rezolvate in weekend. Si asa, din una-n alta, trec saptamani dupa saptamani, si nici nu mai apuci sa bei o bere. Te aduni cu 2-3 prieteni in zi de sarbatoare, apropii sticlele de tarie si ii dai puternic pahar dupa pahar, ca nu-i timp de pierdut: ai 3 ore la dispozitie sa te faci manga si 8 ore sa-ti revii, dupa care “ la munca baaa“.
Azi am simtit iar efectul relaxant al unei beri la terasa (de fapt, cateva beri ar fi corect). Sa stai cu mana pe bere, povestind vrute si nevrute, intamplate si inventate, triste si amuzante, evenimente din viata de zi cu zi. Nici nu conteaza ce povestesti, de fapt, pentru ca in final uiti tot. Ai vrut doar sa scapi de gandurile alea, sa le scoti din tine ca sa se piarda. Si nimeni in jurul tau nu le preia, ci toti isi asteapta randul, la rolul de povestitor. Odata ce-ai terminat, te simti mai usor, de parca ai scos din tine o povara grea, pe care o purtai in spinare pana atunci…
… atat de relaxanta poate fi … o bere … written by QuadroQ
\\ tags: bere, local, stres
Incerc sa deschid ochii. Nu reusesc. Ma chinui si mai tare. Dar, azi, par de plumb.
Nu inteleg de ce mi-e amortit intreg corpul.
Nu inteleg unde mi-a disparut vitalitatea trupului.
Sunt amortita.
Dar cu toate astea simt caldura soarelor. Razele lui ma incalzesc. Aud ciripituri. Simt o atingere de gheare pe umar. Cat as vrea sa pot deschide ochii pentru a vedea unde sunt. Usor, usor simtul auzului mi se dezvolta. Zgomotul imi acapareaza urechea. Frane de masina. Accident. Tipete. Rabufniri. Plasete. Se aude in departare sirena salvatoare.
O voce de copil striga:”Mama, uite!” – “E o statuie”, spune femeia.
Ma dezmeticesc.
Incep sa inteleg.
Corp greoi, imobil, imposibilitatea de a vedea – sunt o statuie azi. Dar care dintre ele? Si de ce eu? Si de ce acum? Si de ce acest “DE CE”?
Culmea e ca uneori ma simt o statuie in viata obisnuita. Sunt lucruri ce ma socheaza. Si nu gasesc reactii. Stau imobila si ma uit. Gura mi-e pe jumatate deschisa si cunoasteti replica “nu-mi vine sa cred”. De ce ne e atat de greu sa intelegem ca unele lucruri se intampla de la sine. Nu poti controla totul. NU esti tu cel care decide mereu. Statuie sunt in mijlocul unui loc necunoscut, dar cu toate astea atat de familial.
Salvarea soseste; preia bolnavul si se indeparteaza din nou. Acum simt mana calda a copilului mirat se pare de aratarea mea. De cate ori nu mi-am dorit ca in intuneric sa simt caldura cuiva. Se spune ca ai un inger care mereu e langa tine. Atunci daca este de ce nu il pot simti? O fi acel copil ingerul meu pazitor? In tot acest negru vazul este un lucru interzis. Aceasta poate fi si explicatia pentru faptul ca oamenii fac greseli. Nu vad la timp pericolul actiunii. Sau poate ca ar trebui sa ne luam o pereche de ochelari sa ne uitam mai bine in jurul noastru. Insa…va spun din proprie experienta ca nici ochelarii nu ajuta. Uneori esti orb din nastere.
Fiecare trebuie sa aiba greselile lui. Altfel, cum va capata experienta? Ce imi va mai spune mie, nestiutorul de rand. Statuia care nu stie sa reactioneze si se blocheaza. Oamenii imi fac fotografii, admira monumentul, dar piata e elementul ce ii atrag. Piatra si mana artistului care m-a sculptat.
Lumea e agitata. Vine si pleaca. E un fel de circuit al apei in natura. Nu stiu daca vor mai fi maine aceeasi oameni aici in piata. Rasete. Sunt liberi acesti oameni? Pentru ce sunt aici ei? – God knows.
Sper ca, intr-o zi, soarele sa topeasca piatra asta din trupul meu.
written by Noir
\\ tags: gandire, noir, stres
Viata de student este una dintre cele mai interesante experiente pe care le poti trai. Si nu ma refer doar la zilele in care mergi in camin sa te distrezi cu cei de acolo sau sa faci mancare pentru noua suflete, ci ideea mea bate la cuvantul magic “sesiune”.
Da, da, stiu vorbesc de funie in casa spanzuratului… dar, credeti-ma ca, nu o fac cu vreo aluzie, ci vreau sa-mi sustin plangerea. Sesiune inseamna o perioada de stres (atat pentru cel care a invatat cat si pentru cel care “nu a avut conditii sa invete”), o perioada in care vrei sa-ti iei campii pentru ca nu ai chef de citit mii de foi sau de redactat proiecte. Buuun!..ci ce te faci? cand nu poti pur si simplu sa-ti concentrezi atentia asupra materialului si sa-ti dai tot interesul pentru cuvintele scrise pe hartie. O perioada de acest gen a trecut si prin viata mea (acum astept doar notele.. sper sa trec..dar asta e alt aspect).
Am sa va povestesc ce urasc eu cel mai mult la ceste examene. Faptul ca stau 24 de ore si lucrez la un proiect, pentru ca na … unii in loc de test vor lucrare tehnoredactata cu antete si subsoluri, stiluri special create, etc. OK, imi zic nici o problema, o sa fac. Dupa multe ore de stat in fata calculatorului, urmeaza si partea cand trebuie sa caut un xerox. Si nu-mi gasesc alta activitate decat sa ma duc la PIM. Acolo…. o cooooaddaaa… de credeam ca sunt pe timpul lui Ceausescu, asteptandu-mi painea. Stau si stau.. si hop e si randul meu. Ii spun domnului ce trebuie sa faca (avem o multime de lucruri de scos, printre care si hartii color), la care el asa cu o spranceana ridicata ma analizeaza din cap pana in picioare si-mi spune: “1,8 lei pagina color… ai de unde sa platesti?”. Ma uit cu uimire la el, ma enervez si-ii trantesc replica: “Daca nu ii aveam, nu-ti calcam pragul xeroxului”. Tace se uite la mine, imi scoate foile (pe care am platit 25 de lei) si plec nervoasa, cu gandul sa nu mai vin niciodata.
Mai aveam o ora si jumatate si incepea prezentarea. Dar eu inca nu am terminat intreg setul de prezentare: imi lipsea o mapa, in care sa pun toata documentatia. Si mi-am gasit sa merg jumatate de oras dupa o librarie, dar nimic domnule, nici una deschisa. Asa ca imi veni brilianca idee de a merge la Diverta in MM. Acolo, mapa s-a gasit, dar si buzunarul meu a avut de suferit, nu voi mai manca 3 zile. Pret: 20 de lei. Auuuci. Am inghitit in sec si am plecat mai departe.
Ajung in fata usii si mi s-a spus sa astept, inca nu au terminat grupule de dimineata. Dupa vreo ora (de la ora normala, cand trebuia sa intru) sunt rugata sa pasesc in sala, impreuna cu alte 4 domnisoare, pentru a inmana proiectul. Dar cand colo ce sa vezi: SURPRIZA! DAM EXAMEN COPII DIN EXCEL. Am ramas gura masca. Dupa ce ma mai pune sa imi cheltui banii si timpul pentru proiect acum hop examen, sa nu te apuce crizele?! A durat cam o ora, dupa care m-am dus acasa, obosita si lihnita de foame (era deja ora 16 si nu mancasem nimic), mi-am pus capul pe o perna si am adormit.
PS: Facultatea asta iti mananca si tipul si banii si nu te ajuta cu mai nimic. De ce trebuie sa facem facutlate, daca oricum nu ne gasim posturi de munca pentru specializarea noastra? si ajungem sa ne taram zilele prin niste fabrici pe gratis?
written by Noir
\\ tags: examen, facultate, stres
|
|
|
